Servicii
Consultanța și reprezentare cu privire la orice aspect legat de inmatricularea unei societati, dezvoltarea activității sau suspendarea ei, dizolvarea sau înstrăinarea unei societăți comerciale cu sediul social în România, cum ar fi:
- Redactarea tuturor documentelor necesare și îndeplinirea tuturor procedurilor legale privind inmatricularea sau dizolvarea unei societăți, precum și cu privire la înregistrarea oricărei modificări a actului constitutiv (schimbarea obiectului principal de activitate, adăugarea / eliminarea obiectelor din activitate din actul constitutiv, majorarea capitalului social, cesiunea de parti sociale, schimbarea sediului etc.)
- Redactarea actelor constitutive ale societatilor sau documentelor suplimentare ale acestora;
- Redactarea deciziilor asociatului unic sau a deciziilor adunărilor generale ale asociatilor, în conformitate cu voința acestora.
- Negocierea și semnarea acordului de transfer de acțiuni;
- Inregistrarea sau închiderea reprezentanțelor, filialelor, sucursalelor sau birourilor societatilor din România.
Ai o intrebare? Nu ezita sa ne suni!
0732.029.010
Cras enim urna, interdum nec por ttitor vitae, sollicitudin eu erosen. Praesent eget mollis nulla sollicitudin.